Albirea dintilor

Articol Diverse Radiologie Dentara

2_01Tratamentul pentru albire dentara este unul din cele mai cerute si cautate servicii de estetica dentara. Acest fapt este o reactie importanta tot ma mare pe care oamenii o acorda infatisarii exterioare. Cu atat mai mult albirea este o procedura solicitata de persoanele supuse atentiei.

Aceste tratamente cosmetice difera in privinta eficacitatii, costului, durabilitatii si a afectelor secundare, insa albirea dintilor se refera in general la aplicarea compusilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Acesti agenti penetreaza smaltul si albesc dentina, treptat, in timp. Gradul de albire a dintelui variaza in functie de mai multi factori: tipul de pete, concentratia agentului de albire din produsul utilizat, timpul in care agentul de albire actioneaza pe dinte si frecventa cu care tratamentul este repetat.

Exista cativa pasi necesari inaintea unui tratament de albire a dintilor. In primul rand medicul stomatolog trebuie sa stabileasca daca pacientul este un bun candidat pentru aceasta procedura: albirea dintilor nu este recomandata pentru femeile insarcinate sau cele care alapteaza, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentara, copii pana in 15 ani si persoane cu dintii foarte sensibili sau alergice la peroxid. Trebuie sa avem in vedere si faptul ca albirea nu are efect asupra implanturilor, coroanelor sau oricarui alt tip de dinte care nu este natural. Daca aveti o plomba de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra dintelui, iar obturatia se poate evidentia inestetic.

Cei mai buni candidati pentru albirea dintilor sunt persoanele cu dinti ce prezinta pete galbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente. Cu cat culoarea dintilor se indeparteaza de la galben spre vinetiu si cenusiu, cu atat petele sunt mai greu de indepartat. Daca va asteptati ca dupa tratament sa beneficiati instantaneu de dantura alba stralucitoare, este posibil sa fiti dezamagiti. Albirea presupune deschiderea nuantei de alb cu cateva grade, rezultatul final depinzand de natura si gravitatea petelor.

In prezent avem la dispozitie urmatoarele tipuri de tratamente de albire dentara:

•  albirea dintilor in cabinetul stomatologic;

•  tratamentul indicat de medicul stomatolog si care poate fi efectuat de catre pacient acasa;

•  alternative comerciale de albire a dintilor: paste de dinti si geluri, gutiere, benzi de albire, etc.

Albirea dentara profesionala in cabinetul stomatologic

Procedura de albire executata de catre medicul stomatolog are cea mai mare eficienta, deoarece se foloseste cea mai mare concentratie de peroxid: pana la 38 %. Tratamentul poate dura in jur de 3 sedinte, iar in urma acestuia pacientii vor avea dinti cu pana la 3 - 10 nuante mai albi. Rezultatul albirii dureaza 2 - 3 ani.

Tratamentul de albire in cabinetul stomatologic se desfasoara in modul urmator: medicul izoleaza gingiile pentru a le proteja - cu gel sau baraj de cauciuc, apoi aplica gelul cu peroxid pe suprafata externa a dintilor. Apoi se proiecteaza o lumina speciala - leduri sau laser - pe suprafetele dentare, timp de 30 - 60 minute. Albirea laser a dintilor este considerata a fi cel mai eficient si mai sigur tratament de albire, dat este totodata cel mai costisitor.

Albirea profesionala a dintilor la domiciliu

Aceste tratamente sunt indicate pacientului de catre medicul stomatolog si constau in utilizarea unor geluri cu concentratie mica de peroxizi, intre 6 si 15 %. Acest gel se aplica in gutiere personalizate (confectionate dupa mulajul dentar al pacientului) care sunt mentinute pe dinti 4 - 6 ore in fiecare noapte sau zi, timp de cateva saptamani. Efectul de albire va fi vizibil in aproximativ 2 saptamani si va dura in jur de un an.

Alte optiuni de albire dentara

Alternativele comerciale de albire a dintilor sunt paste de dinti, gel si benzi de albire pe care oricine le poate cumpara. Daca aceste alternative sunt ademenitoare si par a fi eficiente ca cele indicate de medic, exista cateva diferente mjore si pretul este mult mai scazut ia eficient este redusa sau chiar inexistenta.